Text de Oana Filip
Holul steril al căminului cultural din Brădet, județul Covasna, cu geamurile lui de termopan și ghivecele cu mușcate roșii, nu pare cel mai propice loc pentru artă contemporană. Dar, la începutul lunii august, pentru câteva ore, a devenit spațiu de expoziție și de discuție pentru lumea artei, a geografiei și a comunității locale. Prilejul a fost una dintre rezidențele artistice din cadrul proiectului Flowing Streams, despre abordări locale ale ecologiei apei.
Artista Gál Orsolya prezintă o hartă afectivă a împrejurimilor, cu atenția concentrată pe râul Buzău și pe izvoarele dimprejurul său. Pe hârtii albe cerate este schițată topografia locală și sub niște chenare negre sunt diferite elemente din povestea zonei. Cei aproape 20 de oameni din comuna Brădet și de prin împrejurimi o urmăresc pe artistă cum reconstruiește povestea izvoarelor pe care le-a vizitat și a pădurilor prin care a umblat. Orsolya vorbește și despre elementele mitice din povestea râului, precum figurina înfășată care-l simbolizează pe Sfântul Sava, in aruncat în Buzău, sau elemente din istoria locală, precum podul din sat luat de ape în anii ’70.
„Pentru mine priveliștea a fost dramatică și acum”, povestește artista. „Ce putere are un râu! Și interesant e, de fapt, că Buzău e o apă vie, care schimbă peisajul și transformă obiecte.”
Oamenii din sală ascultă și din când în când intervin cu completări. E o atmosferă caldă de duminică înceată, în care nimeni nu se grăbește nicăieri. Cei mai mulți sunt oameni din zonă, pe care Orsolya i-a întâlnit în timpul plimbărilor și de la care a aflat multe dintre informațiile care stau la baza lucrării ei. Un localnic a adus și fotografii cu râul de-a lungul timpului, care circulă din mână-n mână și stârnesc alte discuții. Pe o masă din colț sunt borcane cu apă din diferite izvoare văzute de Orsolya, iar pe alta platouri de mâncare și o prăjitură făcută de cineva din sat. Afară plouă cu picuri mari.
Discuția de la Primărie e punctul culminat al timpului petrecut de Orsolya la Brădet și e doar una dintre cele șapte rezidențe din cadrul proiectului Flowing Streams. Organizatorii, Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Europa – EUNIC Romania, și-au propus să medieze colaborări între artiști, spații artistice din ruralul și micul urban românesc și instituții culturale. Artiștii, sprijiniți de câte un institut cultural, au avut astfel ocazia să exploreze tema ecologiei culturale a apei, fiecare în altă localitate.
„Am invitat artiști să vorbească despre relația omului cu apa și felul în care apa nu este ceva fără meaning, fără percepție. Ea se schimbă de la loc la loc. E diferită în fiecare context, pentru că oamenii dau acel meaning diferit și pentru că ea are proprietăți diferite ca resursă naturală”, spune Adelina Luft, curatoarea proiectului.
Fiecare rezidență a arătat și s-a uitat la apă altfel, în funcție de locul în care s-a desfășurat și de artistul invitat. La Eforie Sud, de exemplu, în cadrul unei rezidențe finanțate de Eforie Colorat, artista poloneză Magdalena Siemaszko a creat un dans care face trimitere la mișcările oamenilor când se dau cu nămol. Magdalena a gândit dansul ca o invitație la reflecție față de relația noastră personală cu apa, dar și la modul în care plaja se extinde artificial, modificând peisajul. La Slănic Moldova, Harun Morrison, artistul invitat, a creat un joc de societate în care participanții primeau o tablă cu circuitul apei în natură și cel sistematizat pentru uzul uman și câteva token-uri sub formă de picături de apă, fiind invitați să-și creeze singuri regulile de joc. O parte din creațiile apărute în urma rezidențelor au fost expuse în luna octombrie la Timișoara, în cadrul expoziției Între Ape.
Gál Orsolya a fost la Brădet în spațiul cultural al artistei Emanuela Ascari, Intersecţia, susținută de către Fundaţia9.
„Aici nu se produce nimic, decât gânduri”, spune Emanuela despre Intersecție. Spațiul cultural informal se află chiar în casa familiei Emanuelei, care își are rădăcinile în Brădet. Având o mamă româncă și un tată italian, Emanuela a crescut în Italia, dar a venit adesea în vacanță în România. Ideea spațiului s-a născut în 2006, când, după opt ani în care nu mai vizitase România, s-a întors în țară. „Eram destul de tânără, încă nu eram artistă, și mă gândeam ce pot să fac aici ca să păstrez eu relația cu o zonă din România, care este o parte din rădăcinile mele”, explică ea. A durat însă o vreme până când a putut să fie pusă în practică și abia din 2017 a început să invite oameni aici.
Preocupată de natură și de ecologie, Emanuela are o practică artistică prin care se uită la legăturile dintre diferite elemente ce compun viața. „De mai mulți ani mă uit la aspectul de a citi peisajul, dar din punctul de vedere al vacilor, să zicem. Citesc peisajul ecologic, adică ce le ține împreună pe toate: soarele la cum se produce vegetația, care este mâncarea vacilor și care produc lapte. Și laptele eu îl beau.” Acum experimentează cu sculpturi de lapte, inspirată de tehnica Kintsugi, în care un vas spart este lipit cu lac sau rășină, amestecate cu aur, argint sau platină, pentru a evidenția imperfecțiunile. Însă ea lipește vasele sparte cu spuma laptelui fiert – lapte care provine de la vacile din zonă.
„Proiectul Intersecția are această bază: sa să te implici cu corpul, să faci explorări, să umbli, să cauți, să vorbești cu persoane. Să stai să relaționezi cu mediul”, explică Emanuela.
Emanuela și Orsolya au făcut toate astea în cadrul rezidenței Flowing Streams: au mers să vadă vacile, au vorbit cu localnicii și au căutat izvoarele în pădure. Brădet se află în zona cunoscută ca Întorsura Buzăului, nume care vine de la faptul că aici cursul râului Buzău „se întoarce”, făcând o curbă. „Pentru mine să parcurg distanțele pe jos și să văd peisajul ca o experiență a fost foarte important”, spune Orsolya.
Orsolya și-a petrecut o bună bucată din copilărie în casa din pădure a bunicilor, în secuime, unde trebuia să meargă la izvor pentru a lua apă de băut și spălat. Într-un fel încă face asta și acum, în Cluj, unde merge împreună cu fiica ei să ia apă de băut de la izvor. „Când mă duc la izvor, e un act simbolic”, explică ea. Face asta pentru că vrea ca fetița ei să înțeleagă importanța apei și să nu o risipească, cum observă că se întâmplă când ea vine direct de la robinet.
Fiecare izvor descoperit are o poveste: dintr-unul acoperit de mătasea broaștei a evitat să bea, iar în altul apa era așa rece că o durea să țină mâna pe sticla pe care o umplea. Orsolya își amintește și de un izvor mai greu de găsit, dar a cărui descoperire a meritat efortul. „Venea chiar sub rădăcinile unui copac, dar nu ți-ai fi dat seama. Ai fi putut să treci pe lângă izvor foarte ușor. Și e așa de clară apa, că pe fotografii nici n-a ieșit.”
Căutarea izvoarelor a fost și un prilej de analiză a modului în care relația cu apa a comunității – și prin extensie a noastră, a tuturor – s-a schimbat. Unul dintre izvoarele vizitate e acum locul de unde se captează apă pentru sistemul de alimentare cu apă.
„Mie îmi era sete și nu poți să bei de acolo, pentru că n-au lăsat niciun fir de apă să curgă pentru cei care ajung acolo, pe munte. Și a fost așa… un moment puternic pentru mine, să știu că țevile sunt acolo și să văd că frunzele sunt ude, dar n-a rămas îndeajuns de multă apă ca să bei dacă ajungi la fața locului.”
Orsolya a realizat și o instalație audio care însoțește lucrarea, făcută pe baza înregistrărilor din pădure. Instalația e „un fel de ritual pentru a atrage iarăși apa în zonă”, spune Orsolya, și e compusă din sunete de ploaie, susurul izvoarelor, pașii ei și ai Emanuelei prin pădure sau sunetul scormonitului prin frunze și pământ în căutarea apei.
Și, nu în ultimul rând, au colectat și apă, pe care au adus-o în sat în momentul în care au prezentat lucrarea.
„Am căutat un pic și relația omului cu râul. Am văzut că multe grădini nici nu au ieșire spre râu sau nu prea văd că ar fi o relație foarte intensă”, spune artista. În urmă cu câțiva ani, localitatea a fost racordată la rețeaua de apă și de atunci localnicii au început să bea apă de la robinet, în care au încredere. Când Orsolya i-a întrebat pe oameni de ce și-au astupat fântânile, aceștia i-au spus că nu mai au nevoie de ele.
Despre nevoia de apă și sursele de alimentare s-a vorbit și la eveniment, o bună ocazie de învățare pentru toți cei implicați. Pentru Emanuela, a fost un impuls să se gândească dacă unele dintre lucrurile pe care le face cu Intersecția nu ar putea fi deschise și către comunitate. Deși se știe cu oamenii din zonă, nu s-a gândit până acum la localnici ca la un public de artă contemporană. „Poate au fost mândri să se facă așa ceva la Brădet. Când trăiești într-un loc nu prea îți dai seama că locul poate să fie interesant nu numai pentru turism, ci și pentru un discurs cultural.”
Pentru ea, cultura și arta sunt un mod de explora și a învăța, nu doar ceva ce admiri de la distanță. „Arta este o modalitatea estetică de a face experiența din peisaj”, spune și Emanuela. „Modalitatea estetică, în sensul literal, să înveți ceva prin percepție, prin simțuri.”
Pentru Orsolya, rezidența a fost o invitație să se mediteze la toate modurile în care apa trăiește și are personalitate, dincolo de așteptările noastre de la ea. „Să ne gândim la apă ca la ceva viu. O să mă gândesc la Buzău, care își schimbă tot timpul drumul, ceva furios care a devenit așa foarte blând sau a fost forțat să devină așa.” Când am întrebat-o dacă crede că e o îmblânzire temporară, mi-a spus că speră ca răspunsul să fie da. „Eu sper că totuși nu reușim să educăm tot după gusturile noastre. Sper să păstrăm admirația și încrederea în mediul natural care ne înconjoară și să nu încercăm să transformăm totul și după parcă să regretăm.”
*Articul a fost publicat pe Scena9 pe data 12 noiembrie 2024.